Aliona Galeanu

Vă salut, stimaţi colegi!
Propriul succes poate fi asigurat doar ajutîndu-i pe alţii să se dezvolte.
Succes!!!

четверг, 17 февраля 2011 г.

Activităţi de cooperare dintre şcoală şi familiile ce au copii cu CES

In toata lumea , ca şi în România angajarea şi responsabilitatea familiei in educaţia copiilor este fundamentală pentru reuşita participării şcolare. La orice copil, în mod particular la copii cu CES, gradul de interes şi de colaborare a părintilor cu şcoala este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele şcoalre obţinute de copii. Psihopedagogia moderna, centrată pe copil se bazează pe convingerea că familia este principalul educator şi cu cel mai mare potenţial de modelare. Familiile copiilor cu CES sunt adesea responsabile de copiii lor tot restul vieţii.

Un rol foarte important al şcolii este de aceea în context acela de a sprijini familiile să aibă incredere în resursele proprii, de a face faţă greutăţilor cu care ele se confruntă.

Implicar ea familiilor în ameliorarea educaţiei copiilor cu CES a condus multe schimbări pozitive, adesea in modalităţi radicale. În SUA de pildă, legea federală de promovare a dreptului la educaţie in şcolile obişnuite pentru copii cu dizabilitaţi (faimoasa Lege 94 – 142 din 1975) a fost adoptată după ce o familie câştigat în instanţă procesul intentat unei şcoli obişnuite care le refuzaseră accesul copilului cu o dizabilitate. În Italia, cam în aceiaşi perioadă, familiile au susţinut puternic ieşirea copiilor cu dizabilitaţi din şcolile speciale şi trecerea lor masivă în şcolile obişnuite. Şi în România, familiile şi asociaţiile de persoane ori părinţi ai copiilor cu dizabilitaţi au contribuit substanţial, mai ales după 1989, la adoptarea unor măsuri de ameliorare a calităţii şcolarizării copiilor cu CES.

Cadrele didactice ar trebui să aplice criteriul „celei mai puţin periculoase presupuneri”. De pildă, dacă un program educaţional utilizat de un parinte a fost ineficient, aceasta s-a întâmplat pentru că programul a fost ineficient şi nu că familia a aplicat necorespunzător acest program.

O explicaţie completă a dificultăţilor copilului la şcoală este esenţială pentru părinţi.
Nici un specialist sau cadru didactic nu ar trebui să spună parinţilor că „numai este nimic de făcut” pentru copilul lor.

Programele de intervenţie şi sprijin ar trebui să implice familiile la maximum. Ele ar trebui să fie construite astfel incât să satisfacă nevoile copilului în contextul larg al nevoilor familiei. Părinţii ar trebui să fie recunoscuţi ca fiind cei mai potriviţi în relatarea istoriei, comportamentului şi nevoilor copilului. Ei ar trebui să aibă acces total la toate informaţiile educaţionale şi la „diagnosticele” copilului.

Forme de colaborare si sprijin reciproc (şcoală – familie)

Ca şi în cazul copiilor, familiile sunt foarte diferite, necesităţile lor de a fi sprijinite sau posibilităţile de a oferi sprijin sunt extrem de diveres. Fiecare familie are potenţialul şi nevoile sale unice, care trebuie valorizate corespunzător de către şcoală.

Comunicarea şi colaborarea eficientă dintre profesori şi părinţi se bazează pe cateva elemente:

- Respectul (reciproc) – poate fi modelat adesea de către cadrele didactice. Este important să se plece de la premisa că parinţii sunt cei mai importanţi „profesori” din viaţa copilului; respectul şi tactul oferit de cadrul didactic faţă de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc.
- Atitudinea imparţială, care solicită gândirea pozitivă şi deschisă despre familii, evitarea judecăţilor evaluative şi dezaprobatoare. Atitudinea imparţială înseamnă incurajarea familiilor de către profesori să-şi evalueze propriile decizii, fară a influenţa cu propria lor părere.
- Empatia faţă de parinte poate fi usor sesizată de acesta prin deschiderea la dialog şi comunicare sinceră, sensibilă.

Formele de colaborare sunt:

• Activităţile de oferire a informaţiilor – în cadurl acestora familiile primesc informaţiile din partea persoanelor autorizate. Exemple de acest fel de activitaţi sunt: avizierele, scrisori şi bilete, carneţele de corespondenţă, telefoane, publicaţii, programe de întalnire cu parinţii, şedinţe.
• Activitaţile de împărtăşire a informaţiilor – cele mai obişnuite activitaţi de acest tip sunt şedinţele cu părinţii – profesor.
Informaţiile sunt oferite de asemenea prin intermediul unor carnete în care se notează istoria devenirii copilului, performanţele acestuia, dar şi problemele întampinate.
• Sprijinul colaborativ pentru curriculum-ul. Părinţii pot juca rolul de profesori acasă şi pot supraveghea studiul suplimentar al copilului în scopul sprijinirii.
• Pregătirea părinţilor – cere atât părinţilor cât şi spcialiştilor să-şi aloce timp pentru pregătirea si programele educaţionale ce vor fi aplicate.

Situaţiile de non-colaborare dintre familie şi şcoală sunt frecvente. Ele sunt cauzate de motive diverse, de percepţii diferite ale părinţilor şi cadrelor didactice cu referire la valoarea şcolii, a copiilor, etc.

Activităţi de cooperare dintre şcoală şi familiile ce au copii cu CES


четверг, 27 января 2011 г.

Comunicare nonverbală


Să comunicăm mai eficient

Cum să ne cucerim auditoriul...
Palmele transpirate, sudoarea de pe frunte, palpitaţiile sau ştergerea din minte a tuturor ideilor sunt doar câteva dintre inconvenientele ce pot să apară la o prezentare publică. Frica de a vorbi în public este printre cele mai mari frici ale omului.
Capacitatea de a face prezentări în public şi de a susţine eficient ideile are însă un impact important asupra reuşitei noastre în carieră şi în societate.
Cum să reuşim să facem o prezentare de succes, care să menţină interesul auditoriului treaz şi să fie cât mai convingătoare vă va învăţa acest curs prin tehnicile şi metodele prezentate.
Fiecare dintre noi comunicăm înainte de a fi conştienţi de acest lucru. Dar după ce conştientizăm actul comunicării, chiar comunicăm în mod conştient? Dar eficient? De câte ori suntem greşit înţeleşi şi apar conflicte şi nemulţumiri consumatoare de timp şi energie?
Unii reuşesc să comunice mai eficient, alţii mai puţin. Ne putem însă însuşi tehnici pe care să le aplicăm pentru a reuşi să transmitem un mesaj cât mai apropiat de ceea ce dorim de fapt – să comunicăm mai eficient.
Target
Cursul este adresat persoanelor care prin natura muncii vorbesc mult în public, dar şi oricărei persoane care doreşte îmbunătăţească abilităţile de prezentare şi comunicare, respective să comunice mai eficient şi cu rezultatele dorite.
Obiective
  • Dezvoltarea abilităţii de a începe şi încheia convingător o prezentare
  • Creşterea capacităţii de a menţine atenţia auditoriului
  • Conştientizarea rolului limbajului non-verbal în prezentare
  • Îmbunătăţirea capacităţii de a structura o prezentare
  • Conştientizarea componentelor procesului de comunicare
  • Identificarea propriului stil de comunicare
  • Însuşirea unor tehnici speciale de comunicare
  • Eficientizarea comunicări
  • Înţelegerea şi practicarea feed-back-ului

суббота, 15 января 2011 г.

STRATEGIILE IN PROCESUL SCHIMBARII

 Charles Darwin ne arata ca nu  supravietuiesc cei mai frumosi, cei mai destepti

sau cei mai  puternici; viitorul este al celor care se adapteaza cel mai bine la
schimbare.
Rarele genii ale lumii afacerilor creeaza nevoi consumatorilor si le satisfac imediat
– atunci cand Sony a lansat pe piata compact disc-ul, piata era suprasaturata de
viniluri si casete audio si nu parea ca vrea altceva; CD-ul a insemnat inalta calitate
a auditiei, posibilitate de acces rapid la piesele preferate, conservare pe termen
lung, flexibilitate si diversitate in programele radio s.a. Sony nu a vazut piata, ci
potentialul ei – e una din lectiile majore in designul schimbarii!
De unde stim cand e nevoie de schimbare si cum facem ca sa nu fie nevoie sa
schimbam?! E simplu: cand iti curge nasul stii ca esti racit si ai nevoie de aspirina.
Din pacate, deja ai racit – esti in mijlocul fenomenului si trebuie sa il depasesti cat
mai repede, cu costuri cat mai mici  si urmari cat mai putin grave. Este insa
important sa afli ce a generat disfunctia pentru ca data viitoare sa eviti, de pilda,
statul in curent. Fara sa fie de dorit, uneori se intampla ca un banal nas care curge
sa fie semnul unei maladii mai vechi, cronicizate, a unei disfunctii profunde a
organismului, iar curentul sa nu fi fost decat un element favorizant.
Schimbarea este, in opinia autorilor McCalman si Paton, “un proces continuu de
confruntare, identificare, evaluare si actiune “.
Chestiunea schimbarii reprezinta o preocupare cvasi-obsesiva in sociologia
organizatiilor, poate din pricina importantei acordate lentorii si rigiditatii birocratice,
sau a problemelor concrete cu care se confrunta fara incetare, atat conducatorii
de intreprinderi, cat si responsabilii reformelor administrative.
Ce vom discuta?
A.  Identificarea factorilor care declanseaza schimbarea;
B. Recunoasterea nevoii de schimbare;
C. Etapele schimbarii;
D. Diagnosticarea problemei;
E. Identificarea metodelor si alternativelor prin care se va efectua
schimbarea;Strategii ale schimbarii
F. Invingerea rezistentei la schimbare;
G. Implementarea si coordonarea schimbarii;
H. Evaluarea rezultatelor implementarii schimbarii.